ciulúc, ciulúcuri, s.n. (înv.) loc deșert, pustietate. Vezi definitia »

peletiúc, peletiúcuri, s.n. (reg.) pânză de păianjen plină de praf. Vezi definitia »

năúc (năúcă), adj. – Zăpăcit, bezmetic, greu de cap. Sl. neukŭ „neștiutor”, din učiti „a învăța” (Cihac, II, 214; Tiktin; Conev 99), cf. sb., cr., slov. neuk, pol. nieuk și ucenic. – Der. năuci, vb. (a zăpăci; a înnebuni) din năuc, dar poate cu o interpretare glumeață a sl. naučiti „a învăța, a studia”; năuceală, s. f. (zăpăceală); năucie, s. f. (zăpăceală); năucește, adv. (prostește). Vezi definitia »

scăunúc, scăunúce, s.n. (reg.) scaun mic, scăunaș, scăunel. Vezi definitia »

bălătrúc (-curi), s. n. – Piuliță de pisat sare. Origine necunoscută. Folosit numai în Trans. de Nord-Vest. Vezi definitia »