ghiáră (-re), s. f. – 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. Lat. *ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat *înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. Vezi definitia »

piántă, piánte, s.f. (reg.) partea de sub călcâi a unui obiect de încălțăminte. Vezi definitia »

POLIFOLICÚLĂ s.f. Fruct compus din mai multe folicule. [< fr. polyfolicule]. Vezi definitia »

PIANÓLĂ s.f. Pian automat acționat de un mecanism condus de suluri cu benzi de hârtie, care reproduc înregistrarea interpretării muzicale a unui pianist. [Pron. pia-. / < germ. Pianola, cf. it. pianola]. Vezi definitia »

intáță s.f. (reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță. Vezi definitia »