sgîmbói (-i), s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură). Vezi definitia »

TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi. Vezi definitia »

ZGRIBÓI, zgribói, s. m. Specie de pește (Acerina cernua). (din zgribuli, din cauza mobilității aripioarei dorsale) Vezi definitia »

MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi. Vezi definitia »

ȚORȚÓI s. n. (Reg., în expr.) Cu țorțoi = cu mare pompă, cu multe podoabe. – V. zorzoane. Vezi definitia »