scuí, pers. 3 sg. scuiéște, vb. IV (reg.; despre porci) a grohăi. Vezi definitia »

MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni. Vezi definitia »

păhúi (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră). Vezi definitia »

șubuí, șúbui și șubuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre bușteni) a târî cu ajutorul țapinelor. 2. (refl.; despre căruțe) a aluneca cu roțile dinapoi într-o parte. Vezi definitia »

ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. Albicios. – Alb + suf. -ui. Vezi definitia »