Definita cuvantului tarabă
TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Tc. tarab.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu tarabă
IZANOMÁLĂ s.f. Curbă care leagă punctele de abatere egală față de valoarea normală a unui fenomen sau element oarecare. [Var. isanomală s.f. / < fr. isanomale]. Vezi definitia »
gútă (gúte), s. f. – 1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor. Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are gută). Vezi definitia »
COMPOZÍTĂ, compozite, s.f. – V. compozit (2, 3) [DEX'98] Vezi definitia »
REGÉNȚĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; timp cât durează o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza]. Vezi definitia »
FONTÚRĂ s. f. bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. (< fr. fonture) Vezi definitia »