INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia. Vezi definitia »

MOȘMOLEÁLĂ, moșmoleli, s. f. Faptul de a moșmoli; mocăială, mocoșeală. Vezi definitia »

ceácă interj. (repetat) (reg.) așteaptă!; încet, binișor. Vezi definitia »

CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit. Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eală. Vezi definitia »

IHTIÓZĂ s.f. Boală de piele care se caracterizează prin uscarea și întărirea tegumentelor și formarea de solzi asemănători celor de pește. [Pron. -ti-o-. / < fr. ichtyose, cf. gr. ichthys – pește]. Vezi definitia »