TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere. Vezi definitia »

ZEFLEMEÁ, zeflemele, s. f. Ironie ușoară, luare în râs, glumă batjocoritoare. ◊ Expr. A lua în zeflemea = a-și bate joc de cineva, a lua în râs. – Din tc. zevklenmek. Vezi definitia »

AIÉVEA adv. I. Adv. 1. În realitate. Înțelese... că... tot ce i se întâmpla nu-i în vis, ci aievea (CARAGIALE) ♦ Cu adevărat, într-adevăr. Credeam aievea în basmul Cosânzenei (BENIUC) ♦ Ca și cum ar fi sau s-ar întâmpla în realitate. Închise ochii și-l văzu pe Mitrea aievea în față (SADOVEANU) ♦ (Adjectival) Real, palpabil, concret. 2. În văzul tuturor, pe față; deschis. ♦ Limpede, lămurit. [Var.: aiéve adv.] – Slav (v. sl. javĕ, bg. jave). Vezi definitia »

ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. – Cf. tc. șișāne. Vezi definitia »

gebreá (-éle), s. f. – Cîrpă cu care se șterg caii. Tc. cebre (Cihac, II, 579). Sec. XVIII, îmv. Vezi definitia »