síngur (-ră), adj. – 1. Solitar, neînsoțit. – 2. Unic. – 3. Același. – 4. (Adv.) Numai, doar. Var. înv. singur. Mr., megl. singur. Lat. sĭngŭlus (Pușcariu 1596; REW 7945), cf. vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, v. fr. sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo. – Der. singurătate, s. f. (izolare); singuratic (var. singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat); (în)singura, vb. (a se izola); singurit, adj. (rar, solitar). Poate din rom. provine ngr. σέγγρα „celibatară” (Meyer, Neugr. St., II, 78). Vezi definitia »

KISELGÚR s.n. v. kieselgur. Vezi definitia »

ÁBUR, ri s.m. 1. Vapori de apă 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvântătoare, considerat în esen ă mecanic -Din mr. Abur(ă), alb. Avulj Vezi definitia »

MENÚR s. m. pasăre mică, de talia unui fazan, cu aripile scurte, în pădurile umede din Australia; pasărea-liră. (< fr. ménure, lat. menura) Vezi definitia »

TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour. Vezi definitia »