ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuințat în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. Vezi definitia »

VÍRGULĂ s.f. 1. Semn de punctuație care arată o pauză foarte scurtă în citire și care separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei. ♦ Semn care arată când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (Mat.) Semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – vărguță]. Vezi definitia »

TONSÍLĂ s.f. (Anat.) Amigdală. // (În forma tonsil-, tonsilo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „amigdală”. [< fr. tonsille]. Vezi definitia »

MANTINÉLĂ s.f. 1. Bordură (de lemn) care înconjură terenul de hochei pe gheață. 2. Marginea internă a unei mese de biliard. [< it. mantinella]. Vezi definitia »

POLICLÍNICĂ, policlinici, s.f. – V. policlinic (1) [DEX'98] Vezi definitia »