comănác (-ce), s. n. – 1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. – 3. (Trans.) Capac, acoperiș. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moț, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăți. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sb. kalamank „bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil). Vezi definitia »

RUSNEÁC, rusnéci, s. m. Rutean, ucrainean. (din rus²) Vezi definitia »

TÂRPÁC, târpaci, s. m. Nume dat masculilor de nisetru și de morun sau femelelor sterpe ale acestor pești. Vezi definitia »

MONÁC s. m. v. monah. Vezi definitia »

ciocorofleác, ciocorofléci, s.m. (înv.) ciocoi, asupritor, ciocorofleandură. Vezi definitia »