a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci Vezi definitia »

BAIKONUR, cosmodrom în Kazahstan (C.S.I.), situat în apropierea localit. Tiuratam, la E de L. Aral. Este specializat în lansări de nave cosmice cu echipaj, sateliți artificiali grei și stații spațiale automate. De la B. au fost lansate: primul satelit artificial al Pămîntului (1957) și prima navă cosmică pilotată (1961), stațiile orbitale Saliut, Voshod, Soiuz, Vostok, stațiile meteorologice Molnia, Ekran, Orizont, Raduga, Meteor ș.a., stațiile interplanetare Luna, Marte, Venus. Vezi definitia »

ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de valoare și monede (servind din această cauză și ca măsură a valorii). ◊ Nuntă de aur = a cincizecea aniversare a căsătoriei. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = energia captabilă a căderilor de apă. Aur negru = cărbune de piatră sau (mai rar) țiței. ◊ Loc. adj. De aur = de culoarea galbenă a aurului; valoros ca aurul. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. Inimă de aur = inimă bună, miloasă. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gură) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri bune. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum. Vezi definitia »

OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe]. Vezi definitia »

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour. Vezi definitia »