chibzuí (-uésc, chibzuít), vb. – 1. A presupune, a face supoziții. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a plănui. Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati. – Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul); chibzuială (var. chibzuință), s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător). Vezi definitia »

năldeálului adv. (reg.) în sus, în pantă cu urcuș greu; înălsus. Vezi definitia »

HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani. Vezi definitia »

SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui. Vezi definitia »

INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri. Vezi definitia »