GHILOTÍNĂ, ghilotine, s. f. 1. Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. ♦ Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 2. Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc. – Din fr. guillotine. Vezi definitia »

ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. Vezi definitia »

GHÉIȘĂ s. f. dansatoare și cântăreață japoneză (parteneră de distracții). (< fr. geisha) Vezi definitia »

iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi). Vezi definitia »

búrcă (búrci), s. f. – Bundă. Pol., rus. burka (Cihac, II, 55; DAR), sau mai probabil din tăt. burke (cf. M. Holderness, Notes relating to the Crim's Tartrs, Londra, 1823). Vezi definitia »