GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus. Vezi definitia »

PAȘOPTÍST, -Ă adj., s. m. f. (participant) la Revoluția de la 1848 din țările române. ◊ (p. ext.) purtător al ideologiei acestora. (< pașopt + -ist) Vezi definitia »

ANIMALCULÍST, animalculiști, s. m. Biolog preformist (sec. XVII-XVIII) care credea că în spermatozoid se află, miniaturizat, viitorul organism. – Din fr. animalculiste. Vezi definitia »

ANABAPTÍST, -Ă adj. Referitor la anabaptism. // s.m. și f. Adept al anabaptismului. [< fr. anabaptiste]. Vezi definitia »

CELOBLÁST s.n. (Biol.) Aparat vegetativ la unele plante inferioare, format dintr-o celulă cu mai multe nuclee. [Cf. gr. koile – cavitate, blastos – mugure]. Vezi definitia »