EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional; (despre oameni) dotat cu calități deosebite, excepționale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, măsuri, funcții etc.) Care depășește cadrul unei reguli, unei măsuri obișnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius. Vezi definitia »

BUMBĂCÁR, bumbăcari, s. m. Lucrător care se ocupă cu scărmănatul și torsul firelor de bumbac. – Din bumbac + suf. -ar. Vezi definitia »

păpurár, păpurári, s.m. (înv. și reg.) persoană care confecționează obiecte din papură. Vezi definitia »

VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris. Vezi definitia »

IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius. Vezi definitia »