ȘÁIBĂ s. f. 1. mică piesă metalică, plată și găurită la mijloc, care se montează între șurub și piuliță. 2. roată de transmisie fără spițe. (< germ. Scheibe) Vezi definitia »

RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle). Vezi definitia »

rocádă (-de), s.f. – Mutare combinată la șah. Germ. Rockade (Candrea), sau mai curînd din fr. rocade. --test trimis de cata Vezi definitia »

BERLÍNĂ, berline, s. f. (Înv.) Tip de trăsură în formă de cupeu, cu patru locuri. – Fr. berline (it. berlina). Vezi definitia »

tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă? Vezi definitia »