SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. Vezi definitia »

mămărúță, mămărúțe, s.f. (pop.) 1. buburuză, gărgăriță, măriuță. 2. paparudă. Vezi definitia »

a-i ieși părul prin căciulă expr. 1. a i se urî cu așteptatul. 2. a o duce greu. Vezi definitia »

HEMIPARÉZĂ s. f. pareză la o jumătate de corp. (< fr. hémiparèse) Vezi definitia »

țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni Vezi definitia »