CENÚȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis). Vezi definitia »

CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. Vezi definitia »

GÁMBĂ s. f. (la om) parte a piciorului de la genunchi până la gleznă; (la cal) regiune a membrelor posterioare între graset și jaret. (< lat. gamba) Vezi definitia »

nevăstúcă, nevăstúci, s.f. (reg.) nevestică. Vezi definitia »

TINGHÍLĂ, tinghile, s. f. (Reg.) Lamă de cuțit. Vezi definitia »