struț (-ți), s. m. – Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor (Struthio camelus). – Var. ștruț. Megl. ștruș. Lat. struthius, poate direct în megl. (Capidan, 278), și în rom. prin it. struzzo, sb. struc (Pușcariu 1662; Tiktin). Îm sec. XVIII, struțocamil, s. m. (struț), din gr. στρουθοϰάμηλος. Vezi definitia »

agnéț (agnéțe), s. n. pâine sfințită, hostie. Sl. agnĭcĭ, „miel”. Vezi definitia »

cheanț, cheánțuri, s.n. (reg.) 1. stâncă, munte, deal abrupt, muche de piatră. 2. (la pl.) locuri înțesate cu mărăcini. Vezi definitia »

NĂTĂFLÉȚ, -EÁȚĂ, nătăfleți, -țe, adj., s. m. și f. (Persoană) care este lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșeală cu ușurință toți; p. ext. (om) prost, tont, nătâng. [Var.: nătăfléte adj., s. m.] – Probabil contaminare între nătărău și fleț. Vezi definitia »

capríț (= capríciu) s. n., pl. capríții Vezi definitia »