Definita cuvantului declinatoriu
DECLINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care nu recunoaște competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ◊ (s.n.) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu declinatoriu
TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü. Vezi definitia »
PARTÍU s. n. concepție de ansamblu a unei lucrări de arhitectură, pictură, sculptură sau decorație privind stabilirea proporțiilor, a destinației etc. (< fr. parti) Vezi definitia »
COLÓCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică). 2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire]. Vezi definitia »
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. Vezi definitia »
țaparliu, -ie țaparlii s. m., s. f., adj. (individ) nebun smintit. Vezi definitia »