țel (-luri), s. n. – 1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi). Vezi definitia »

ȘOIMÉL, șoimei, s. m. (Rar) Șoimuleț. – Din șoim + suf. -el. Vezi definitia »

CAPITÉL s. n. partea superioară a unei coloane, a unui pilastru, pe care se sprijină arhitrava. (< it. capitello, lat. capitellum) Vezi definitia »

TONCANEL, toncanei, s.m. 1. Bila de cacat care atarna de floci. Vezi definitia »

pedél (pedéli), s. m. – Aprod; portar. Germ. Pedell, cf. sp. bedel, rus. pedelĭ. Vezi definitia »