DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. Vezi definitia »

AUGMÉNT s.n. (Gram.) Vocală adăugată în unele limbi indo-europene la începutul unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută. [Pron. a-ug-. / < fr. augment, cf. lat. augmentum – creștere]. Vezi definitia »

IMPOTÉNT, -Ă adj., s. m. (om) lipsit de vigoare; neputincios. ◊ (bărbat) inapt pentru săvârșirea actului sexual. (< fr. impotent, lat. impotens) Vezi definitia »

DEVOTAMÉNT s. n. atitudine de atașament sincer față de cineva sau ceva, care merge până la sacrificiu; abnegație. (după fr. dévouement) Vezi definitia »

DISONÁNT, -Ă adj. care sună neplăcut, care produce disonanță. (< fr. dissonant) Vezi definitia »