altmínteri, adv. – În alt chip, altfel. – Var. al(t)mint(e)re(a), al(t)mintre(le)a, aimint(e)re(a), aimint(e)ri(lea), al(t)mintre(le)a, amintre(le). Mr. al’umtrea(lui), megl. l’umintr(ul)ea. Lat. alia mente (Cipariu, Gram., 240; Hasdeu; Pușcariu 44; Candrea-Dens., 1133; DAR; Pușcariu, Dacor., III, 397-406; Rosetti, I, 114), contaminat cu altera mente. Cele două forme care rezultă, *aiminte și *altrăminte s-au contaminat, dînd naștere la var. Totuși, silaba finală -re presupune o dificultate. DAR încearcă să o explice prin analogie cu aliter › *alitre; iar Pușcariu, prin lat. libet. Ar fi mai ușor de explicat plecîndu-se de la *altrăminte, care ar fi putut da foarte bine, prin metateză, alt(ă)mintre; dar această explicație, suficientă pentru aiminteri, nu lămurește cazuri ca aiure(a), purure(a) etc. Skok, Arch. Rom., VIII, 147, propune pentru aimintre un model *alῑ mente. Așa cum au remarcat Pușcariu și DAR, este singura formație adv. rom. bazată pe comp. cu mente.

Sursa: DER