Definita cuvantului derivă
DERÍVĂ s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinală a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub acțiunea curenților maritimi sau aerieni. ◊ A merge în derivă = a naviga în voia vântului și a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticală fixă a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. dérive, it. deriva].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu derivă
glúmă s.f. Bractee membranoasă la baza spicului de graminee. (< fr. glume, lat. Gluma) Vezi definitia »
EXOPLÁSMĂ s. f. zona periferică a citoplasmei. (< fr. exoplasme) Vezi definitia »
țeápă (-țépe), s. f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit). Vezi definitia »
TROMPÉTĂ s.f. Instrument muzical de suflat format dintr-un tub de alamă îndoit de două ori și terminat cu un pavilion larg; trâmbiță, goarnă. [< fr. trompette, engl. trompet]. Vezi definitia »
dumitríță (dumitríțe), s. f. – Crizantemă (Chrysanthemum indicum). De la (Sfîntul) Dumitru, fiind perioada ei înflorire. Vezi definitia »