ABÁC, abace, s. n. Instrument de calculat, cu bile colorate. – Fr. abaque (lat. lit. abacus). Vezi definitia »

ILIÁC, -Ă adj. (Anat.) Așezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea șoldurilor. ◊ Os iliac = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque]. Vezi definitia »

ac (áce), s. n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte și plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < Lat. ăcus (Pușcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s. n. (cutiuță, acăriță); acar, s. m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriță, acarniță, s. f. (cutiuță în care se păstrează ace). Vezi definitia »

sâsâiác, sâsâiéce, s.n. (reg.) 1. un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor; sâsâi; pătul de porumb. 2. ladă în care se strânge uiumul la moară. Vezi definitia »

GENEZIÁC, -Ă adj. referitor la geneză (3). (< fr. génésiaque) Vezi definitia »