ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. Vezi definitia »

íie (-íi), s. f. – 1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie. Vezi definitia »

CHEMOSÓRBȚIE s. f. fixare a unei substanțe pe suprafața unui corp prin formarea unei combinații chimice între absorbant și substanța absorbită. (< fr. chémosorption) Vezi definitia »

ALOCORÍE s. f. răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor, prin intermediul diferiților factori externi (apă și vânt). (< fr. allochorie) Vezi definitia »

HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »