Definita cuvantului diademă
DIADÉMĂ s.f. Obiect de podoabă în formă de cunună împodobită cu pietre scumpe, cu care suveranii își încoronau fruntea ca semn al regalității. ♦ Bijuterie pe care o poartă femeile pe frunte la anumite ocazii. [Pron. di-a-, var. diadem s.n. / < lat., gr. diadema, cf. fr. diadème].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu diademă
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. Vezi definitia »
boboánă (boboáne), s. f. – Vrajă, vrăjitorie, farmece. Sl. babuni „superstiție” (Miklosich, Lexicon, 10), de unde derivă și mag. babona. După DAR, direct din mag. Se folosește în Trans. și Mold. – Der. boboni, vb. (a face farmece). Cf. bazaconie. Vezi definitia »
SAXOTRÓMBĂ s.f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. [< fr. saxotrombe]. Vezi definitia »
bășínă (bășíni), s. f. – Vînt, pîrț. – Var. (Mold.) beșină. Mr. bișină, megl. bișǫnă. Lat. *vĭssῑna, de la vĭssῑre (Pușcariu 190; REW 9380; Candrea-Dens., 140; DAR); cf. sard. pisina, calabr. vissina, sicil. bissino, cat. veixina, sp. bejin, astur. bixin (Corominas, I, 437). – Der. bășinos, adj. (care face vînturi; pîrțîit; laș). V. și băși. Vezi definitia »
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, cu miros plăcut, folosit în industrie. – Fr. acétone. Vezi definitia »