hîț interj. – Indică o mișcare ritmică de legănat. – Var. hîța, huța, uța, ița. Creație spontană. – Der. hîță, s. f. (Banat, sanie); hîțîi (var. hați, hățăi, ița, huțăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mișca), cf. bîțîi; hîțîna (var. hîțina, hîțîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlțîna (var. hîlțîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv, cf. sgîlțîna; hîrț, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huță, s. f. (leagăn, scrînciob); huiț, s. n. (Trans., a legăna); huțuna (var. huțîna, huțina), vb. (a scutura; a legăna); huțuț, s. n. (leagăn, scrînciob); huțuța, vb. (a legăna); huțupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heață, s. f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîțînătoare (var. huțunătoare), s. f. (scrînciob); (h)oțopină (var. huțupină), s. f. (mîrțoagă; femeie rotofeie). Vezi definitia »

ZBALȚ, zbálțuri, s. n. Cerc, inel, verigă de fier sau de metal, manșon (2), v. zbanț¹. (din zbilț, cu o posib. influență vocalică din balț) Vezi definitia »

RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. Vezi definitia »

ȘTUȚ s. n. bucată scurtă de țeavă montată la un recipient spre a face legătura cu o conductă. (< germ. Stutz) Vezi definitia »

ROMÁNȚ s.n. (Înv.) Roman. [< it. romanzo]. Vezi definitia »