TEC¹ s. m. arbore din India și Oceania, cu lemnul foarte tare, folosit în special în construcții navale. (< fr. teck) Vezi definitia »

PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque. Vezi definitia »

ciofléc, cioflécuri, s.n. (reg.) 1. pahar mic, ciocan de țuică. 2. jumătate de dovleac. 3. lemn mic și scurt, ramură cazută jos. Vezi definitia »

berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s.f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. Vezi definitia »

ȘOÁREC s. m. v. șoarece. Vezi definitia »