voiníc (-cI), s. m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină. Vezi definitia »

MONOZÓIC, -Ă adj. (despre animale) care duce o viață individuală și izolată. (< fr. monozoïque) Vezi definitia »

LITÚRGIC, -Ă I. adj. referitor la liturghie. II. s. f. ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. (< fr. liturgique) Vezi definitia »

POLIFÁZIC, -Ă adj. Polifazat. [Et. incertă]. Vezi definitia »

ÍMNIC, -Ă adj. cu caracter de imn; festiv. (< fr. hymnique) Vezi definitia »