OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. Vezi definitia »

COPROSTERÓL s.n. Sterol din materiile fecale. [< fr. coprostérol]. Vezi definitia »

a face pui de giol expr. 1. (în jocul de arșice) a câștiga toate arșicele adversarului. 2. (intl.) a fura. Vezi definitia »

APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Provenit din albinărit, de albinărit. – Fr. apicole. Vezi definitia »

PRISTÓL, pristoluri, s. n. Masă din mijlocul altarului unei biserici, pe care se țin obiectele necesare oficierii liturghiei; p. gener. altar. [Var.: (înv. și reg.) prestól, prastól s. n.] – Din sl. prĕstolŭ. Vezi definitia »