alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »

TIROIDÍTĂ s.f. Inflamație a tiroidei. [< fr. thyroïdite]. Vezi definitia »

SUPRAMÚNCĂ s. f. muncă prestată de lucrători pentru munca necesară, prin care se creează plusprodusul. (după fr. surtravail) Vezi definitia »

CAPELATÚRĂ s. f. 1. loc de pe catarg unde se capelează parâmele. 2. ansamblul capetelor parâmelor capelate de catarg. (după fr. capelage) Vezi definitia »

DIAFRÁGMĂ s. f. 1. mușchi care desparte toracele de abdomen. 2. membrană care reproduce sunetele prin vibrațiile sale. 3. placă subțire, opacă, cu deschidere reglabilă, care limitează fasciculele de lumină la trecerea printr-un sistem optic; blendă (2). 4. dispozitiv de închidere a unui recipient. 5. (constr.) perete portant pentru preluarea solicitărilor orizontale; planșeu, placă. 6. dispozitiv format dintr-o membrană cu orificiu pentru măsurarea debitelor sau vitezelor într-o conductă. 7. (med.) contraceptiv mecanic pentru femei. (< fr. diaphragme, lat., gr. diaphragma) Vezi definitia »