BERKNER, ins. în M. Weddell (Antarctica de V), în cuprinsul ghețarului de șelf Filchner, în fața Țării Edith Ronne. Supr.: 61 mii km² (cea mai mare ins. a Antarcticii). Relief muntos (alt. max.: 976 m). Vezi definitia »

CALORIFÉR, -Ă adj. Care poartă, răspândește căldură. // s.n. Instalație pentru încălzirea încăperilor dintr-o clădire, dintr-un apartament etc. printr-o singură sursă producătoare de căldură; (p. ext.) radiator al unei instalații de încălzire centrală. [< fr. calorifère, cf. lat. calor – căldură, ferre – a purta]. Vezi definitia »

CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj. De același gen sau de aceeași speță cu altă ființă. – Din fr. congénère, lat. congener. Vezi definitia »

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum. Vezi definitia »

BĂNICÉR, băniceri, s. m. 1. Meșter care face coșuri sau banițe din coajă de tei. 2. Cel care măsoară cu banița cereale. – Din baniță + suf. -ar. Vezi definitia »