runc (rúncuri), s. n. – Desțelenire, munte despădurit. – Mr. arunc, runcu. Lat. runcus (Popovici, Conv. lit., XXV, 705-16; REW 7444; Pascu, I, 42; Tiktin), cf. lat. runcatio (Isidoro de Sevilla, XVII, II, 5) și Varrón VI, 96: „runcinare a runcina, cuius origo graeca ρύγϰος”. – Der. runculi, vb. (Bucov., a defrișa). Vezi definitia »

pânc, pâncuri, s.n. (reg.) 1. sezon, vreme, timp. 2. (fig.) dispoziție sufletească, stare de spirit, toană. Vezi definitia »

jmwhhxvhevtnfynylfnkzabwthbync Vezi definitia »

cioflấnc, cioflấncuri, s.n. (reg.) pană de fier, cui de fier, belciug de fier, cârlig, lanț de tras poveri. Vezi definitia »

cabónc, cabóncuri, s.n. (reg.) papuc vechi și rupt. Vezi definitia »