apărá (ápăr, apărát), vb. – 1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a păzi, a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre (Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formațiuni romanice par neol. Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al cuvîntului lat., la „a opri” pare a fi anterioară rom., cf. sp. parar. De aici, trecerea la „a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti” ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf. sp. amparar și fr. défendre „a opri” și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la adăpost”. Der. apărare, s. f. (acțiunea de a apăra); apărat, s. n. (apărare); apărat, adj. (interzis); apărătoare, s. f. (evantai; dig de apărare; în general, orice obiect care protejează); apărătoare, s. f. (specie de mentă); apărător, s. m. (persoană care apără); apărătură, s. f. (obstacol,; tărie, forță); neapărat, adj. (fără protecție, descoperit); neapărat, adv. (inevitabil, obligatoriu; neîndoios, sigur).

Sursa: DER