DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. (< fr. dispositif) Vezi definitia »

ELECTÍV, -Ă adj. 1. bazat pe alegere. ◊ care se face, se acordă prin alegere. 2. care procedează prin eliminare. (< fr. électif, lat. electivus) Vezi definitia »

SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care consideră că baza a tot ce există este conștiința individuală; care neagă faptul că îndărătul senzațiilor se află obiectele reale, independente de om. Idealism subiectiv. 2. Care are un caracter personal, care se petrece în conștiința cuiva; care, într-o judecată, acțiune etc., ține seamă numai de sentimentele, de pornirile și de ideile sale; părtinitor. – Din fr. subiectif. Vezi definitia »

RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decât în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus]. Vezi definitia »

AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif. Vezi definitia »