Definita cuvantului edict
EDÍCT s.n. Lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman (mai ales pretorul și, sub imperiu, împăratul) își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare, adesea sub formă de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumită problemă. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. édict].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu edict
diréct (diréctă), adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcți(un)e, s. f., din fr. direction; director, s. m., din fr. directeur; directoare, s. f.; directorat, s. n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s. n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s. m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s. n.; dirijor, s. m. Vezi definitia »
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. Vezi definitia »
corect – capsune / incorect – capsuni Vezi definitia »
RECT, recturi, s. n. Ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal. – Din fr. rectum, lat. rectum [intestinum]. Vezi definitia »
SUFÉCT, -Ă adj., s. m. (magistrat roman, de obicei consul) care suplinea funcția respectivă ca urmare a părăsirii ei, din diferite motive, de către titular. (< lat. suffectus) Vezi definitia »