Definita cuvantului elocuțiune
ELOCUȚIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează problemele de stil. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu elocuțiune
suprapúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suprapún, 2 sg. suprapúi, 1 pl. suprapúnem; conj. prez. 3 să suprapúnă; ger. suprapunấnd; part. suprapús Vezi definitia »
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. Vezi definitia »
a avea toane expr. a fi capricios Vezi definitia »
VASOCONSTRICȚIÚNE s.f. v. vasoconstricție. Vezi definitia »
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă); ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a corpului sau a unui organ într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. Vezi definitia »