MALIGMÁTĂ s. f. metaforă atenuată prin introducerea în enunț a unei construcții incidente de tipul „oarecum”, „ca să zic așa”, ori prin transformarea ei în comparație cu unele construcții joncționale. (< gr. maligmata) Vezi definitia »

tóplotă, toplóte, s.f. (înv.) apă fierbinte, uncrup. Vezi definitia »

TÚRBĂ s. f. 1. cărbune ușor, cafeniu-închis, în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea parțială a plantelor. 2. depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. (< fr. tourbe) Vezi definitia »

díjmă (díjme), s. f. – Dare care reprezintă a zecea parte din produse. Sl. dižma, din. lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin), cf. sb., cr., ceh. dežma, mag. dészma (după Tagliavini, Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172, rom. ar proveni din mag.). – Der. dijmar, s. m. (înv., strîngător de dijmă); dijmărit, s. n. (dijmă pe stupi și porci; în 1766 era generalizat la 4 parale pe bucată); dijmui, vb. (a primi dijmă; a decima, a pricinui pierderi mari sau morți); dijmuitor, s. m. (persoană care profită de pierderile celorlalți). Vezi definitia »

marmúră (mármuri), s. f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var. marmoră, (înv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmură. Lat. marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. mármol, port. marmore. Der. din gr. μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai puțin probabilă. Nu e cuvînt popular, dar apare din sec. XVII. – Der. (în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl. mărmurisi, calabr. ammarmurare; mărmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo. Vezi definitia »