șezătór, șezătoáre, adj., s.m. și f. 1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea când țese. 3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa. 4. (s.f.; reg.; în forma: șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagmă) piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie, habă, habără, clacă. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată. Vezi definitia »

SINEGÓR s. m. (la vechii greci) apărător în justiție. ◊ avocat public însărcinat să apere legile împotriva reformelor propuse. (< fr. synégore, gr. synegoros) Vezi definitia »

INODÓR, -Ă adj. fără miros. (< fr. inodore, lat. inodorus) Vezi definitia »

ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. – Aluneca + suf. -ător. Vezi definitia »

EPIZOOCÓR, -Ă adj. (despre plante) ale cărei semințe se răspândesc cu ajutorul animalelor, fixându-se pe suprafața lor exterioară. (< fr. épizoochore) Vezi definitia »