SCIT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în stepele din nordul Mării Negre și ale Mării Caspice; scitic. ◊ (s. f.) limbă iraniană veche vorbită de sciți; scitică. (< fr. scythe, lat. scytha) Vezi definitia »

TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni. Vezi definitia »

CLAPONÍT, -Ă, claponiți, -te, adj. v. CLAPONI. – [DLRM] Vezi definitia »

piruít² s.n. (reg.) arat a doua oară pentru curățirea locului de pir. Vezi definitia »

isțelít, -ă, adj. (înv.) 1. vindecat, mântuit. 2. îndreptat, reparat. Vezi definitia »