chițói s.n. (reg.) colț, petec mic, triunghi mic (rămas de arat sau de secerat). Vezi definitia »

OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. Vezi definitia »

sultói, sultoáie, s.n. (înv.) temelie. Vezi definitia »

mușurói (mușuroáie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire). Vezi definitia »

gălbănói, gălbănoáie, adj. (reg.) foarte galben. Vezi definitia »