scuipá (-p, át), vb. – 1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură). Vezi definitia »

INSCULPÁ vb. tr. (fin.) a marca (cu un poanson) obiectele de metal prețios. (< fr. insculper, lat. insculpere) Vezi definitia »

DEZECHIPÁ vb. I. tr. A lua echipamentul (unui militar, unei nave de război). ♦ refl. A-și scoate echipamentul, a se dezbrăca. [Cf. fr. déséquiper]. Vezi definitia »

scrupá, vb. I (reg.; despre știuleții de porumb) a curăța de boabe. Vezi definitia »

DECAPÁ vb. tr. 1. a curăța suprafața unui material în vederea vopsirii. 2. a nivela, a răzui o suprafață prin înlăturarea unui strat subțire de deasupra. (< fr. décaper) Vezi definitia »