Definita cuvantului evantai
EVANTÁI s.n. Obiect (de formă semicirculară) confecționat din hârtie, din pene, din fildeș etc. cu care își fac vânt, spre a se răcori, mai ales femeile. ◊ În evantai = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. [Pl. -ie, -iuri, var. evantaliu s.n. / < fr. éventail].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu evantai
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. – Din it. straglio. Vezi definitia »
AI3 interj. Exclamație familiară cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? (CARAGIALE). Vezi definitia »
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de ferăstrău. – Et. nec. Vezi definitia »
scái (-i), s. m. – 1. Nume generic al plantelor cu spini sau țepi, asemănătoare cu ciulinul. – 2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr. scăliu, megl. scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *squaleus „dur, incult, sec”, din squaleo, formă cerută și de sp. escajo, port. escalheiro (REW 8197a). Rom. presupune o reducție de tipul *scalius care pare normal. Der. din sb. čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în afară de aceasta, e vorba de un împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu, Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der. scăiecior, s. m. (ciulin; Trans., sticlete), pentru al cărui ultim sens cf. fr. chardonneret, sp. cardelina; scăier, s. m. (Bucovina, sticlete); sca(i)ete (var. scă(i)ete), s. m. (ciulin); scăiuș, s. m. (plantă, Dipsacus pilosus); scăiețos, adj. (plin de scaieți). Vezi definitia »
MONORÁI s. n. cale de rulare cu o singură șină suspendată; monoșină. (< fr. monorail) Vezi definitia »