DEPÚNE vb. III. 1. tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ◊ A depune bani = a încredința bani spre păstrare (de obicei unei instituții); a depune un mandat = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini. 2. tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). 3. intr. A face o depoziție. [P.i. depún, perf.s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. déposer, după pune]. Vezi definitia »

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. Vezi definitia »

BASTOGNE [bastóñ], oraș în SE Belgiei, la S de Liège; 11,6 mii loc. (1983). Aici trupele aliate conduse de generalul american G. Patton au contraatacat puternic (26 dec. 1944-2 ian. 1945), respingînd ofensiva trupelor germane. Vezi definitia »

ORGANIZAȚIÚNE s.f. v. organizație. Vezi definitia »

COPOSESIÚNE s.f. (Jur.) Posesiune în comun a unui lucru. [Cf. fr. copossession]. Vezi definitia »