EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare. Vezi definitia »

forma de guvernamant in , care, de fapt puterea apartine unor partide politice care controleaza institutiile statului , sau exercita asupra lor o presiune irezistibila; partidocratia semnifica hipertrofierea fenomenelor partizane in statele cu partidele politice deosebit de puternice. Vezi definitia »

BĂSMÁ s. f. v. basma. Vezi definitia »

CON ÁNIMA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu însuflețire. [< it. con anima]. Vezi definitia »

Sperma Vezi definitia »