FÂNÁȚ, fânațuri, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațe] – Lat. *fenacium. Vezi definitia »

șugubắț (-eáță), adj. – 1. Asasin. – 2. Periculos. – 3. Poznaș. Sl. dušegubĭcĭ (Șeineanu, Semasiol., 216; Tiktin), cf. deșugubină, apropiat prin etimologie populară de a șugui „a glumi”. Vezi definitia »

JANȚ², janțuri, s. n. 1. Grăsime care se scurge din cașul stors de zer. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la urda frământată. Vezi definitia »

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membrul superior al corpului omenesc; (prin restricție) partea de la umăr până la încheietura mâinii; partea de la umăr până la cot. ♦ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ♦ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva, spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva) în brațe = a proteja, a apăra, a lăuda (pe cineva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (La pl.) Muncitori. Mii de brațe trebuie acolo, nu șagă (CREANGĂ). 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). Brațul balanței. 5. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. – Lat. brachium. Vezi definitia »

DRĂGULÉȚ², drăguleți, adj. m. Diminutiv al lui drag. [Var.: drăgăléț adj. m.] Vezi definitia »