FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuințate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum. Vezi definitia »

FENUGRÉC s.m. Plantă erbacee, numită și fân grecesc (Trigonella foenum-grecum) – V. schinduf Vezi definitia »

diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric. Vezi definitia »

berbéc (berbéci), s. m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s. m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s. f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s. m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s. m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. Vezi definitia »

ciuréc (-chi), s. m. – Plăcintă cu brînză. Tc. çurek (Roesler 609; Șeineanu, II, 138; Lokotsch 441). – Der. ciurecar, s. m. (plăcintar). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »