cocărí, cocărésc, vb. IV (reg.) a coace, a găti. Vezi definitia »

alături, adv. – 1. Lîngă, aproape de. 2. În afara locului. – Var. alăturea. Lat. ad latera (REW 4934; DAR), cf. it. allato, v. fr. lez. Forma înv. este alăture, păstrată în var. – Der. alătura, vb. (a așeza alături); alăturaș, s. m. (înv., vecin). Vezi definitia »

știrí¹, știrésc, vb. IV (refl.) 1. (despre gâtlej) a se inflama, a se irita. 2. (despre oameni) a răguși. 3. (despre oameni) a se sforța să înlăture iritarea gâtului printr-o tuse ușoară; a-și drege glasul. Vezi definitia »

MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. Vezi definitia »

pierí (piér, ít), vb. – 1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar. Vezi definitia »