SINTÁXĂ s.f. 1. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește reguli privitoare la construirea propozițiilor și a frazelor. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei. 2. Parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. [< fr. syntaxe, cf. lat., gr. syntaxis < syn – cu, taxis – ordine]. Vezi definitia »

CONTRAPROPAGÁNDĂ s. f. propagandă care tinde să anuleze efectele unei alte propagande. (< fr. contre-propagande) Vezi definitia »

a da pe gârlă expr. a risipi (ceva), a rămâne păgubit (cu ceva). Vezi definitia »

GÂGÂITÚRĂ, gâgâituri, s. f. Gâgâit. [Pr.: -gâ-i-] – Gâgâi + suf. -tură. Vezi definitia »

BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei¹. [< fr. biligenèse]. Vezi definitia »